Intra in cursa cu scaunul oficial DiRT 3

de: Cătălin Nițu
01 06. 2011

Codemasters au lansat saptamana trecuta DiRT 3, al treilea joc din celebra serie de jocuri de curse de raliu. Ce nu au anuntat inainte de lansare este faptul ca aveau in productie si un scaun oficial, realizat de Playseats. Acesta este atasat de un schelet metalic si este realizat conform standardelor impuse pentru scaunele din masinile de raliu. Acesta ofera un confort sporit in timpul gameplay-ului, insa si pretul este pe masura.

Versiunea de baza a acestui scaun, care include doar fotoliul si suporturile metalice pentru volan si pedale va costa 489 de Lire Sterline, sau 557 de Euro (la o conversie rapida cu ajutorul Google). Cei care vor si un volan pe masura confortului, adica Logitech G27, vor trebui sa mai adauge diferenta pana la 839 de Lire (956 Euro!!). Astfel experienta DiRT 3 va fi completa, pentru fanii cu adevarat infocati.

Avand in vedere pretul, este evident faptul ca acest scaun este personalizabil, putand fi ajustat pentru a putea fi folosit de aproape oricine. Atat inaltimea, lungimea si distanta la care sunt montate volanul si pedalele au mecanisme mobile care pot fi manipulate cu usurinta. Intrebarea acum ramane: „Cat de mult trebuie sa iti placa DiRT 3 pentru a cumpara un asemenea scaun?”

Sursa: CVG